Bogdan Munteanu

Bogdan Munteanu

Project Manager & Booking Manager

Cine sunt eu în câteva cuvinte? Fost corporatist, organizator de evenimente de peste 7 ani, foarte pasionat de muzică… și mega ambițios 🙂 Prin anul 2015 am înființat platforma Munteanu Recomandă prin care promovez și susțin multe evenimente, oameni creativi, artiști, formații, festivaluri. Am avut șansa de a colabora de-a lungul anilor cu nenumărați artiști din industria muzicala românească și de a învăța multe lucruri, iar anul ăsta sunt mega încântat că am lansat agenția BandBook alături de o echipa foarte ambițioasă și că prin intermediul ei avem șansa de a lucra cu artiști super talentați și de perspectivă, dar mai ales că avem oportunitatea de pune umărul la treabă pentru ridicarea industriei muzicale din țară. Este cumva o presiune faină ce ne motivează și ne dă încredere să continuăm cu mult optimism.
_7506646-2

Cristina Choleva

Project Manager & Artist Manager

Cu o experiență de peste 9 ani în industria publicității și a artei, în 2022 m-am alăturat lui Bogdan Munteanu în visul de după pandemie numit BandBook. Cred cu tărie că ideile și creația în sine sunt cele mai importante într-o industrie dominată de stereotipuri și trenduri. Sunt Artist Manager pentru Delta Pe Obraz și cu ochii pe tot ce mișcă suflete.
Razvan Patachi

Răzvan Patachi

Event & Booking Manager

Sunt de formare profesională inginer activând în diverse poziții de management și product management în firme de IT sau telecomunicații. Totuși, ceea ce mă definește și împlinește este implicarea activă în susținerea muzicii alternative locale încă din 2013 sub diverse forme (blogger @ CriticEyez.com, fondator Underdog Station.tv , fondator Alternative Culture).
WhatsApp Image 2024-03-27 at 15.20.35

Marina Budău

Event & Booking Manager

Dacă în timpul liber nu mă găsiți pe munte sau pe terenul de antrenament cu Lipici, cățelul meu, cu siguranță voi fi într-o sală de concerte strângând un cablu, agitându-mă pe lângă masa de merch, punând brățări la intrare sau pur și simplu bucurându-mă de muzică. Am intrat in lumea organizării de evenimente artistice acum 10 ani ca voluntar la Filmul de Piatra și n-am mai putut să stau departe de ea. Să fac parte dintr-o echipă de booking pentru trupele din undergroundul românesc a fost un vis ce s-a materializat prin BandBook, fapt ce îmi oferă o satisfacție enormă.
WhatsApp Image 2024-08-19 at 16.13.03

Irina Marinescu

PR & Booking Manager

Muzica a jucat întotdeauna un rol major în viața mea, chiar dacă nu am studiat-o. Cumva, m-a tras cu forța după ea, chiar și atunci când credeam că drumul meu e altul. Așa am ajuns să lucrez cu muzică în fiecare zi, indiferent dacă scriu articole pe Rock FM, promovez artiști prin BandBook sau, pur și simplu, ascult. Nu îmi pot imagina că voi putea vreodată să mă înstrăinez din industria muzicală, iar aventurile mele prin lumea aceasta continuă. Cu toată curiozitatea și pasiunea înainte!
WhatsApp Image 2024-05-20 at 14.38.04

Irina Canacheu

PR & Communication Manager

De mai bine de trei ani de zile sunt producătoarea emisiunii lui Bogdan Șerban, de la Radio Guerrilla, iar în tot acest timp am descoperit (și continui să descopăr) partea de muzică ”underground”/alternativă, care mi-a demonstat că cele mai frumoase lucruri, de cele mai multe ori, sunt ascunse de văzul lumii. Acest fapt m-a făcut să mă îndrăgostesc din nou de muzică, mai ales de cea românească.

Am agățat în cui haina de inginer pentru a-mi urma pasiunea față de partea aceasta de ”uman”, după ani de ”real”. Deși nu cânt nici cu vocea, nici la vreun instrument, îmi place tare mult să scriu, să descopăr trupe/artiști noi și să-mi târăsc prietenii la concerte.

Am crescut cu muzica-n căști și la radio, și deși nu am colecționat niciodată CD-uri sau viniluri ca să dovedesc acest lucru, pot să spun cu mândrie că dacă m-ar vedea acum Irina din trecut, de la 15-16 ani, probabil ar leșina de fericire.

WhatsApp Image 2024-03-27 at 19.43.55

Andrea Stanciu

Photo & Video & Content Creator

O studentă la cinematografie cu un vis în industria muzicală.
De la graphic design la social media, îmi place să am multiple activități și skill-uri pe care le pun în practică pentru pasiunile mele: artele vizuale și muzică. În afară de a crea, învăț despre ceea ce se află în spatele scenei pentru că a-l ajuta pe un artist este, în opinia mea, la fel de important.